Postări

Atelierul de Folk - de la vis la realitate

Imagine
Cu ocazia Concertului de Colinde din cadrul Târgului de Crăciun organizat acum un an (2022) în Giroc am avut un vis: acela de a pune Girocul pe harta folkului românesc, prin organizarea primului festival de folk în primăvara care avea să urmeze.  Ideea deschiderii unui "Atelier de folk" în Giroc a căpătat contur la începutul acestui an (2023). În luna aprilie am deschis în mod oficial porțile și, încet-încet, am pornit la drum, iar în luna mai a avut loc și prima ediție a Festivalului "Întoarcerea la Folk” din Giroc. Din acest moment se poate spune că ne-am înscris pe orbită! Dacă Festivalul s-a dovedit a fi o "întâmplare" reușită, a rămas să demonstrăm că putem spune același lucru și despre Atelierul de Folk. Dacă pașii au fost mai mici la început, ei au devenit cu timpul din ce în ce mai mari. În luna octombrie, Atelierul de Folk a devenit în mod oficial parte din comunitatea "Pune mâna pe chitară" prin participarea la Timișoara Guitar M...

Festivalul "Întoarcerea la Folk"

Imagine
Primăria Giroc, Consiliul local Giroc și Casa de cultură Ionel Lucian Șipoș Giroc, în cooperare cu Consiliul Județean Timiș, organizează ediția I a festivalului "ÎNTOARCEREA LA FOLK" în parcul Căminului Cultural din Giroc în zilele de 19 și 20 mai 2023. Începând cu ora 18:00 a fiecărei seri vor urca pe scenă: - în 19 mai - Akusti-k, Sergiu Simionese & grupul GMT, Cristian Buică, Cătălin Stepa, Călin Bârcean, Magda Pușkaș & Rareș Suciu; - în 20 mai – AleeKim, Clara Barbu, Andreea Popa, Andrei Troacă, Bogdan Racz (Sonatic), Monica Mihaela Cojocaru, Adrian Ilie, Dan Vană, Mădălina Amon, Adrian Sărmăşan. Sâmbătă, la ora 17:00, Atelierul de Folk în cooperare cu Asociația Culturală Play organizează o sesiune "Pune mâna pe chitară" la care pot participa chitariști de toate vârstele. Intrarea la eveniment este liberă. Proiectul pentru promovarea folkului în Giroc dar și în împrejurimi presupune două acțiuni complementare. Una e Atelierul de Folk, cealalt...

Atelierul de Folk

Imagine
Punem Girocul pe harta folkului românesc prin deschiderea primului club tematic, #AtelierulDeFolk. Într-un prezent în care subcultura a ajuns la rang de cultură, a pune unui copil chitara în mână și a-i deschide porțile către muzica de calitate este un demers salutar pentru viitorul cultural al acestei națiuni. Atelierul de Folk este o inițiativă personală care beneficiază de sprijinul Primăriei Giroc, Consiliului Local Giroc, Casei de Cultură din Giroc și Liceului Teoretic "David Voniga" Giroc. Sub deviza "Dăm chitara din mână în mână", ne propunem să creăm un nucleu cultural care să coaguleze iubitori ai acestui gen muzical care au abilități vocal-instrumentale și caută oportunități de interacțiune cu alți artiști, copii sau tineri care vor să se familiarizeze cu primele acorduri de chitară și profesioniști care doresc să dea o mână de ajutor pentru conturarea acestui proiect. Ce trebuie să știi înainte de a te înscrie la Atelierul de Folk?  ▪️...

Marea Comunitate Folk

Imagine
  Lumea virtuală a folkului românesc este actualmente reprezentată de mai multe grupuri de profil, fiecare unic în felul său. Fără a avea pretenția de a absorbi grupurile existente, Marea Comunitate Folk este un proiect care își propune să reunească iubitorii de folk și artiștii de pe întreg cuprinsul României sub forma unui grup cu acoperire națională.  Astfel, acest grup poate deveni un util instrument de comunicare bilaterală între iubitorii de folk și artiști, dar și un mijloc de promovare a artiștilor și a evenimentelor organizate de aceștia, la nivel național. Să fie un proiect utopic sau o idee îndrăzneață? Timpul și cei care au folkul în sânge vor decide... Vă puteţi alătura acestei comunităţi accesând linkul:  https://www.facebook.com/groups/702735467079426/

#VreauPeScenă

Imagine
guitarsquid.com Ai o voce bună? Știi să cânți la chitară?  Trimite-ne o înregistrare pe pagina  #ÎntoarcereaLaFolk și noi îți vom face vocea auzită pe Facebook şi pe Youtube!  

#ÎntoarcereaLaFolk|Locaţii "folk-friendly"

Imagine
taylorguitars.com L ocaţii "folk-friendly" este un proiect care urmăreşte identificarea localurilor unde se cântă sau se poate cânta folk, spre a veni în ajutorul iubitorilor de folk care caută un loc de recreere, dar şi al artiştilor care sunt în căutarea unei locaţii pentru organizarea unui concert.   Cunoaşteţi sau deţineţi un astfel de local? Tot ce trebuie să faceţi este să ne trimiteţi o notificare pe pagina  #ÎntoarcereaLaFolk , iar noi vom adăuga locaţia pe blog.

#ÎntoarcereaLaFolk|Misiuni posibile

Imagine
  lakewood-guitars.com #ÎntoarcereaLaFolk este un concept maleabil, în permanenţă gata să se adapteze la nevoile şi dorinţele artiştilor şi iubitorilor de folk, deopotrivă.  Pornim cu gândul de a oferi  artiştilor aflaţi la început de drum  posibilitatea de afirmare, dar şi de a facilita apropierea artiştilor consacraţi de cei care îi îndrăgesc. Nu în ultimul rând, ne dorim să creăm o comunitate pentru iubitorii de folk, în care aceştia să aibă posibilitatea să interacţioneze unii cu ceilalţi, dar şi cu idolii lor, să schimbe idei sau să împărtăşească  experienţe folk. Şi pentru a garanta maleabilitatea conceptului nostru la idei lansate în eter fie de cei aflaţi în faţa, fie de cei aflaţi în spatele reflectoarelor, îi invităm şi pe unii şi pe ceilalţi să ne transmită gândurile lor accesând link-ul:  #ÎntoarcereaLaFolk .

Registrul Naţional de Folk

Imagine
uberchord.com Proiectul urmărește crearea pe Youtube a unui playlist exhaustiv al Folkului românesc, de la Cenaclul Flacăra încoace, un playlist care să permită iubitorilor de Folk să adauge, iar mai apoi să regăsească la un loc toate piesele preferate. Registrul Naţional de Folk poate fi vizualizat aici . Cei care doresc să contribuie la acest proiect, prin adăugarea unor piese în playlist, sunt invitaţi să acceseze linkul: Registrul Naţional de Folk .

#ÎntoarcereaLaFolk ca mișcare culturală

Imagine
 ro.yamaha.co m Trăim într-o lume a dualităților, o lume a antitezelor, o lume cuprinsă între bine și rău. Din vremuri imemoriale, umanitatea a încercat să mențină echilibrul acestei lumi, răspunzând răului cu binele, iar muzica a reprezentat dintotdeauna o materializare a acestui demers, ea fiind o modalitate de interacțiune cu sacrul. Muzica folk, prin simplitatea armoniei și versului, oprește timpul în loc și dă răgaz artistului și ascultătorului deopotrivă să evadeze pentru o clipă din profan și să se ridice, prin contemplație, în sferele înalte. #ÎntoarcereaLaFolk  poate astfel echivala cu întoarcerea la un paradis pierdut după o vreme de rătăcire prin lumea desacralizată sau cu întoarcerea la esențe după ce mirajul și, mai apoi, păienjenișul complexității au fost depășite. De ce ar putea  #ÎntoarcereaLaFolk  să reprezinte o mișcare culturală? Pentru că societatea de azi are nevoie de ea. Pentru că balanța societății este în dezechilibru. Prin  #Întoarcerea...

De ce #ÎntoarcereaLaFolk?

Imagine
  Pentru că aproape fiecare dintre noi a copilărit, s-a maturizat, a îmbătrânit, a râs, a plâns, a iubit, a suferit și apoi iar s-a îndrăgostit pe acorduri de muzică folk. Folkul este tatăl care îți cântă dintr-un carnețel cu melodii minuțios selectate și care mai apoi îți pune chitara în mână. Folkul este omul cu chitara din trenul care gonește în noapte, este omul cu chitara care adună prietenii la malul mării, este omul nedespărțit de chitara sa. Folkul sunt sutele de versuri pe care le scrii încercând să înțelegi tainele vieții sau miile de acorduri care caută parcă să adâncească aceste taine. Folkul îți stă aproape de suflet, te înțelege și te acceptă cu toate ale tale. Folkul e esența ascunsă în alte genuri mai complexe și care, prin simplificare, se reduc la folk. Folkul este dimineața muzicii, este punctul de plecare la care te întorci iar și iar pentru a te regăsi, după ce ai rătăcit noaptea întreagă. Folkul sunt cei din lumina sau umbra reflectoarelor, profesioniști sau a...