De ce #ÎntoarcereaLaFolk?
Pentru că aproape fiecare dintre noi a copilărit, s-a maturizat, a îmbătrânit, a râs, a plâns, a iubit, a suferit și apoi iar s-a îndrăgostit pe acorduri de muzică folk.
Folkul este tatăl care îți cântă dintr-un carnețel cu melodii minuțios selectate și care mai apoi îți pune chitara în mână. Folkul este omul cu chitara din trenul care gonește în noapte, este omul cu chitara care adună prietenii la malul mării, este omul nedespărțit de chitara sa. Folkul sunt sutele de versuri pe care le scrii încercând să înțelegi tainele vieții sau miile de acorduri care caută parcă să adâncească aceste taine.
Folkul îți stă aproape de suflet, te înțelege și te acceptă cu toate ale tale. Folkul e esența ascunsă în alte genuri mai complexe și care, prin simplificare, se reduc la folk. Folkul este dimineața muzicii, este punctul de plecare la care te întorci iar și iar pentru a te regăsi, după ce ai rătăcit noaptea întreagă.
Folkul sunt cei din lumina sau umbra reflectoarelor, profesioniști sau amatori care, ca prin minune, devin una atunci când vocea și chitara tulbură în mod plăcut liniștea mării la ceas de seară.
#ÎntoarcereaLaFolk este întoarcerea acasă, acolo unde îți dorești mereu să ajungi și de unde parcă n-ai vrea să mai pleci.

Comentarii
Trimiteți un comentariu